Conf. Dr. TRÂMBIȚAȘ Cristian

  • Medic Specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă în cadrul compartimentului de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență, Târgu Mureș
  • Medic Specialist Ortopedie-Traumatologie
  • Conferențiar Universitar Disciplina de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul UMFST “G.E. Palade” din Târgu Mureș

Formare Profesională

  • Octombrie 2022 – FESSH Academy Advanced Course in Hand Surgery
  • Decembrie 2021 – “Managementul Anatomic și Chirurgical al Mâinii Umane. Demonstrație de Tehnici Chirurgicale și Proceduri Specifice Acesteia“, Curs de Perfectionare, Târgu Mureș, România.
  • Septembrie 2017 – Doctorat în Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș, Titlul Lucrării: “Biomateriale populate cu celule stem aplicate în regenerarea osteo-cartilaginoasă“.
  • Martie 2017 – Curs de Specializare AOTrauma -“Management of Fractures of the Hand and Wrist“, București, România.
  • Decembrie 2016 – “Managementul Anatomic și Chirurgical al Mâinii Umane. Demonstratie de Tehnici Chirurgicale și Proceduri Specifice Acesteia“, Curs de Perfecționare, Târgu Mureș, România.
  • Septembrie 2016 – IRCAD Course – Curs de perfecționare în artroscopia de genunchi Strasbourg, Franța.
  • Aprilie 2016 – Instructor în cadrul workshop-ului “Advanced Skills in Plastic and Reconstructive Surgery Ed.2“, Târgu-Mureș, România.
  • Iunie 2014 – AOTrauma Course—Basic Principles of Fracture Management, Sibiu, România.